CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 92 / 2017
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, republicată, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru completarea art.10 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, republicată, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru completarea art.10 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B25 din 7.02.2017,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect, astfel cum rezultă din Expunerea de motive, modificarea și completarea legislației din domeniul îmbunătățirilor funciare, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, în cuprinsul Capitolului Politici agricole și de dezvoltare rurală, referitoare la măsurile privind sistemele de irigații.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. La titlu, termenul republicată postpus sintagmei Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 trebuie eliminat, deoarece, potrivit normelor de tehnică legislativă, această operațiune se menționează în partea introductivă a art.I.
3. La art.I, la pct.2, la dispoziția de completare, expresia două litere noi, lit.a1) și lit.a2) trebuie redată, astfel: două noi litere, lit.a1) și a2).
Totodată, având în vedere că la art.24 sunt enumerate atribuțiile federațiilor de îmbunătățiri funciare, pentru integrarea armonioasă în cuprinsul articolului, sugerăm marcarea textelor propuse pentru lit.a1) și a2), ca alineate în cuprinsul articolului și nu ca enumerări, întrucât ele reprezintă ipoteze juridice distincte.
La pct.7, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, dispoziția de modificare trebuie formulată, astfel:
7. Alineatul (1) al articolului 65 se modifică și va avea următorul cuprins:.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru dispoziția de modificare a pct.8.
4. Pentru redarea corectă a intervențiilor legislative suferite de actul normativ de bază, este necesar ca partea introductivă a art.II să fie formulată, astfel:
Art.II. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.694 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.199/2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:.
La pct.4, la dispoziția de completare, pentru rigoarea redactării, expresia și va avea următorul cuprins trebuie înlocuită cu expresia cu următorul cuprins.
La pct.5, la textul propus pentru modificarea alin.(5) al art.13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.199/2012, cu modificările și completările ulterioare, precizăm că norma propusă, astfel cum este formulată, respectiv, Președintele consiliului de conducere este directorul general al Agenției, asigurând - potrivit alin.(8) al art.13 - conducerea curentă a acesteia nu se încadrează în succesiunea logică a ipotezelor juridice din cuprinsul articolului, întrucât dispoziția propusă înlocuiește actuala normă de la alin.(5): (5) Membrii consiliului de conducere nu sunt salariații Agenției, care cuprinde o altă ipoteză juridică. Așadar, în vederea asigurării coerenței reglementării, este necesară revederea textului, în sensul de a modifica în mod corespunzător actualele alin.(2) și/sau (8) și nu alin.(5).
În ipoteza în care se dorește modificarea alin.(5), astfel ca membrii consiliului de conducere să fie salariații Agenției, este necesară modificarea întregului art.13.
5. La art.III, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, se impune reformularea părții dispozitive, astfel:
Art.III. - După alineatul (3) al articolului 10 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.390 din 23 mai 2016, cu completările ulterioare se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:.
În continuare se va reda între ghilimele textul propus pentru alin.(4), iar sintagma 1. La articolul 10 după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins: se va elimina.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.